Curtea Supremă Administrativă din Ucraina a anunţat miercuri, 17 februarie, că decizia privind rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost suspendată pe durata analizării recursului depus de Iulia Timoşenko pentru invalidarea victoriei lui Viktor Ianukovici.
Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a depus marţi, personal, un recurs în justiţie care are ca scop invalidarea rezultatului alegerilor prezidenţiale câştigate de rivalul său prorus, Viktor Ianukovici.
Timoşenko, însoţită de mai mulţi deputaţi din cadrul Blocului Iulia Timoşenko, s-a prezentat marţi după-amiaza la sediul Curţii administrative supreme, instanţa care se pronunţă asupra acestui tip de cazuri.
"Recursul a fost depus şi înregistrat", a confirmat purtătorul de cuvânt al Curţii, Andri Şokol.
Şefa Executivului solicită în acest document "anularea protocolului Comisiei Electorale Centrale care stabileşte rezultatul oficial al alegerilor", potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al candidatei.
Recursul "este alcătuit din nouă volume conţinând fotografii şi înregistrări video care dovedesc falsificări observate în timpul celui de-al doilea tur de scrutin" din 7 februarie, potrivit aceleiaşi surse.
Iulia Timoşenko propune totodată interogarea ca martor a unui observator care a făcut parte din misiunea de monitorizare electorală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), organizaţie care a calificat scrutinul drept liber şi cinstit.
Înainte de sosirea Iuliei Timoşenko, un deputat din tabăra premierului şi un parlamentar pro-Ianukovici s-au împins reciproc, partizanul învingătorului încercând să blocheze accesul în incinta Curţii.
Premierul refuză să îşi recunoască înfrângerea în alegeri şi acuză tabăra lui Ianukovici că ar fi organizat fraude masive la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, la 7 februarie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE