Trei băieți cu vârstele cuprinse între 15 ani şi 19 ani au fost reţinuţi în flagrant delict de către oamenii legii, după ce au pătruns într-o gheretă mobilă amplasată pe strada Alecu Russo, din sectorul Ciocana, comunică Politik.md.
Incidentul a avut loc în noaptea spre 25 iulie curent, în jurul orei 02.00, când aceştia au forţat şi au deteriorat lacătul uşii, de unde au furat produse alimentare în valoare totală de peste 11 000 lei.
La faţa locului a fost solicitată grupa operativă pentru documentarea tuturor circumstanţelor. Astfel în urma investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii au stabilit că bănuiţii aveau un loc ascuns într-o construcţie nefinisată, unde depozitau diferite bunuri, care ar fi fost furate.
Aceştia au fost conduşi la inspectorat pentru audieri suplimentare. Este de menţionat că minorul de 15 ani se află la evidenta organelor de drept, pentru comiterea mai multor infracţiuni patrimoniale. Actualmente ei sunt cercetaţi penal pentru furt şi riscă amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani.