Tiraspolul a ignorat din nou autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, continuând lucrările la un parapet metalic între localitățile Varnița și Bender. Aceste lucrări se desfășoară în ciuda avertismentelor din partea Chișinăului, stârnind îngrijorări legate de respectarea reglementărilor în zonă, transmite studio-

Mariana Sarî, consultant superior în cadrul Biroului pentru Reintegrare, a anunțat că acest subiect va fi discutat în cadrul următoarei ședințe a Comisiei Unificate de Control.

„Este vorba de lucrări neautorizate pe drumul care leagă localitățile Bender și Varnița. Parapetul metalic are o lungime de 225 de metri și o înălțime de 75 de centimetri, nefiind vorba de un gard cu sârmă ghimpată”, a explicat Sarî.

Anterior, reprezentanții regimului de la Tiraspol au susținut că vor fi create treceri prin această instalație și că circulația nu va fi afectată.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE