Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis prelungirea perioadei de desemnare a companiei SA „Moldovagaz” în calitate de entitate responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene.
Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței din 9 iunie 2026, iar noul termen stabilit este 31 decembrie 2026. Desemnarea actuală urma să expire la 30 iunie 2026.
Potrivit ANRE, decizia are ca scop asigurarea continuității livrărilor de gaze și menținerea stabilității energetice în regiunea transnistreană. Instituția precizează că măsura permite funcționarea în continuare a mecanismelor contractuale și operaționale existente, inclusiv serviciile de transport, echilibrare și flexibilitate.
Regulatorul energetic subliniază că prelungirea mandatului oferă predictibilitate pentru planificarea capacităților de transport și organizarea proceselor logistice necesare aprovizionării cu gaze naturale.
Decizia a fost adoptată în baza Legii cu privire la gazele naturale, la propunerea Ministerului Energiei, care a solicitat extinderea mandatului cu încă șase luni.
Conform cadrului legal, entitatea desemnată este obligată să asigure și să mențină stocuri de gaze naturale pentru consumatorii din stânga Nistrului, în vederea garantării securității aprovizionării în eventuale situații de criză pe piața energetică.


