Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță că a avut o ședință de lucru cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe tema combaterii fraudelor online care afectează tot mai mulți cetățeni.
Potrivit lui Usatîi, în cadrul discuției i-a prezentat șefei statului informații și probe despre activitatea unei rețele infracționale internaționale implicate în fraude împotriva cetățenilor Republicii Moldova.
Politicianul susține că gruparea ar utiliza o infrastructură tehnică specializată și mai multe mecanisme prin care oamenii sunt induși în eroare și deposedați de economiile personale.
„Am prezentat modul de organizare și funcționare al acestei rețele, infrastructura tehnică utilizată, precum și mecanismele prin care sunt înșelați oamenii și le sunt sustrase economiile”, a declarat Renato Usatîi.
În cadrul întrevederii, liderul Partidului Nostru a propus crearea unui Centru Național Antifraudă, o structură care, în opinia sa, ar trebui să reunească instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea fraudelor informatice.
Usatîi consideră că un asemenea centru ar permite schimbul rapid de informații între instituții, monitorizarea în timp real a tentativelor de fraudă și intervenția înainte ca victimele să piardă bani.
„Scopul este ca instituțiile competente să poată acționa coordonat, să identifice schemele frauduloase și să blocheze aceste infracțiuni înainte ca cetățenii să fie prejudiciați”, a menționat acesta.
Totodată, Renato Usatîi a declarat că va continua colaborarea cu instituțiile naționale și structurile internaționale specializate pentru destructurarea completă a grupării pe care o acuză de organizarea fraudelor online.
Liderul Partidului Nostru nu a oferit detalii publice despre identitatea persoanelor vizate sau despre probele prezentate în cadrul întrevederii, precizând că investigațiile trebuie să fie desfășurate de instituțiile competente.


