Serviciul Fiscal de Stat anunță noi reguli privind administrarea taxei pentru salubrizare, care vor intra în vigoare începând cu perioada fiscală 2026, aducând o schimbare importantă în modul de stabilire a contribuabililor.
Potrivit noilor prevederi, autoritățile publice locale vor trebui să decidă anual dacă subiecții taxei vor fi persoanele înregistrate cu domiciliul la 1 martie sau proprietarii locuințelor, însă nu ambele categorii simultan. Practic, salubrizarea vine cu o regulă simplă: ori locuiești, ori deții, dar fiscal vorbind nu ești dublu „invitat”.
Calculul taxei va fi realizat anual de serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor, conform mecanismului stabilit de autoritățile locale.
Termenul-limită de achitare rămâne 25 septembrie, iar avizele de plată vor fi expediate cu cel puțin 15 zile înainte, pentru ca cetățenii să nu fie luați prin surprindere de… gunoiul fiscal.
Plata va putea fi efectuată online prin MPay, pe pagina Serviciului Fiscal de Stat, dar și la ghișeele băncilor sau ale Poștei Moldovei, pentru cei care preferă interacțiunea directă cu „clasicul sistem de salubrizare administrativă”.
Pentru neachitare la termen este prevăzută o penalitate de 0,0301% pe zi de întârziere, iar autoritățile locale vor putea acorda scutiri sau amânări pentru categoriile social-vulnerabile, în funcție de deciziile fiecărei primării.


