Deputatul Marina Tauber a anunțat că va cere anularea alegerilor locale generale și organizarea unui scrutin repetat după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală legea prin care a fost interzis dreptul activiștilor fostului Partid Șor de a candida la alegeri. Tauber afirmă că va solicita un nou scrutin.

„Hotărârea Curții Constituționale nu poate să rămână doar pe hârtie. Sute de persoane au fost lipsite de dreptul de a candida. În asemenea circumstanțe nu putem vorbi despre alegeri libere și corecte, iar legitimitatea alegerilor locale din 2023 este afectată grav.

Imediat după publicarea hotărârii motivate a Înaltei Curți demarăm procedurile juridice pentru a contesta rezultatele alegerilor locale din 2023. Vom solicita anulare rezultatelor și organizarea noilor alegeri locale cu participarea tuturor candidaților posibili în condiții egale și democratice”, a declarat Tauber într-o conferință de presă.

Potrivit experților în drept după hotărârea CC apare problema vicierii gradului de reprezentativitate a unui scrutin, prin limitarea dreptului cetățenilor de a-și exprima opțiunea de vot, doar că decizia CC produce efect juridic pe viitor și nu are efect retroactiv.

După hotărârea CC, liderul PAS, Igor Grosu a anunțat că Parlamentul va adopta o altă lege prin care să interzică participarea în alegeri a activiștilor fostului Partid Șor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE