În cadrul întrevederii sale în Franţa, cu Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), Abdou Diouf, marţi, 13 aprilie, primul ministru al R. Moldova, Vlad Filat a lansat o iniţiativă, conform căreia Summit-ul francofoniei din anul 2014 să fie desfăşurat la Chişinău.
„Am demonstrat că suntem capabili să organizăm evenimente de anvergură. Organizarea Summit-ului francofoniei la Chişinău ar însemna un mesaj puternic pentru Moldova şi partenerii noştri", a menţionat premierul.
El a specificat că în ţara noastră fiecare al 2-lea elev studiază limba franceză, iar R. Moldova este o punte de promovare a valorilor şi culturii franceze.
„Cu siguranţă ne dorim intensificarea cooperării cu OIF. Potenţialul existent trebuie valorificat pe măsură", a mai adaugat Vlad Filat.
Secretarul OIF, Abdou Diouf a subliniat că încurajează Moldova în acest sens, precizând că decizia finală va fi luată de statele membre la Summit-ul francofoniei, care se va desfăşura în 2012 în Congo. Diouf a specificat faptul că Moldova este una din cele patru ţări selectate pentru implementarea proiectului pilot „casa cunoştinţelor”. Acesta reprezinta un centru didactic educativ şi cultural, cu sediul în incinta ASEM, unde pot fi gasite circa 3500 cărţi, o sală multimedia şi una de conferinţe.