Salariul minim de 7.600 de lei pentru sectorul real al economiei, convenit de patronate și sindicate pentru 2027, nu înseamnă că aceeași sumă va fi aplicată automat la nivel național. Guvernul urmează să stabilească separat, prin hotărâre, salariul minim pe țară, iar întreprinderile de stat și cele municipale nu intră sub incidența convenției bilaterale, potrivit explicațiilor oferite de Ana Groza, președinta Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova.

Groza a declarat că, în urma negocierilor cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, cele două părți au convenit asupra unui salariu minim de 7.600 de lei, începând cu 1 ianuarie 2027. Inițial, sindicatele au cerut un salariu minim echivalent cu 50% din salariul mediu, estimat la aproximativ 8.700 de lei, după care negocierile au ajuns la pragul de 8.000 de lei. În final, patronatele au acceptat suma de 7.600 de lei.

Președinta CNPM susține că înțelegerea ar trebui să servească drept exemplu pentru Guvern, însă recunoaște că autoritățile nu sunt obligate să adopte aceeași valoare.

„Noi am decis că, la nivel bilateral, sindicatele mergem pe versiunea noastră și, ca un stimul, ca o locomotivă, să stimulăm economia, poate și Guvernul Republicii Moldova va lua exemplul nostru și se va inspira pentru a crește salariul minim pe economie”, a declarat Ana Groza.

Problema este că această „locomotivă” nu garantează un salariu minim de 7.600 de lei pentru toți angajații din țară. Valoarea negociată se aplică membrilor direcți și indirecți ai organizațiilor semnatare din sectorul real al economiei, în condițiile convenției. Salariul minim național va depinde de decizia Guvernului.

Groza a amintit că și convenția bilaterală semnată în decembrie 2024, prin care fusese stabilit un salariu minim de 6.300 de lei, excludea întreprinderile municipale, întreprinderile de stat și societățile în care statul deține majoritatea acțiunilor.

Astfel, în timp ce patronatele și sindicatele anunță o înțelegere pentru majorarea salariului minim, nivelul efectiv al acestuia la nivel național rămâne la latitudinea Guvernului. Pentru angajați, diferența dintre suma negociată de partenerii sociali și cea care va fi aprobată de Executiv va fi esențială.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE