Ştefan Urâtu a declarat presei că a luat această decizie la îndemnul simpatizanţilor săi electorali. “Alegătorii mei mi-au sugerat această idee şi eu am dat curs invitaţiei pentru că Partidul Liberal este singurul care după evenimentele din 7 aprilie a cerut cu insistenţă respectarea drepturilor omului”, şi-a argumentat Urâtu alegerea.
Potrivit preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, Urâtu va figura pe lista formaţiunii sub numărul 22. Menţionăm că la alegerile din 5 aprilie, Urâtu s-a prezentat pe lista electorală ca şi candidat independent, dar nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a accede în Parlament.
Totodată, liderul PL a mai precizat şi alte modificări în lista electorală a partidului. Pe listă, a spus Ghimpu, vor apărea membrii tineri ai formaţiunii, printre care, Ion Ciobanu, liderul formaţiunii liberale în Consiliul Municipal, locul 16; Valeriu Munteanu, primar de Floreni, locul 17; Carp Lilian, locul 18; Alexandru Arseni, doctor în economie, locul 24, iar pe locul 8, în locul primarului interimar Nistor Grozavu, va candida Mihai Solcan.
În cadrul conferinţei, Mihai Ghimpu a declarat că PL are probleme financiare şi a făcut un apel către alegători să contribuie la susţinerea financiară a formaţiunii în cadrul campaniei electorale. “Nu ascundem, Partidul Liberal are probleme cu banii”, a declarat Ghimpu. Liderul PL a mai spus că deja au primit ajutor financiar din partea a patru persoane, în valoare de 3 mii euro.