Situația financiară în Republica Moldova devine tot mai tensionată, întrucât numărul contribuabililor este aproape egal cu cel al pensionarilor. Anul acesta, deficitul se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de lei, reprezentând 32% din totalul necesar pentru acoperirea pensiilor, a avertizat ministrul Muncii, Alexei Buzu, notează bani.md
„Această situație alarmantă implică o presiune suplimentară asupra resurselor statului, care este nevoit să acopere această discrepanță pentru a asigura plata pensiilor. Acești bani, care ar fi trebuit să fie investiți în dezvoltarea țării și securitatea publică, sunt acum direcționați pentru a compensa lipsa de fonduri pentru plata pensiilor”, a punctat Buzu în studioul TV8.
Ministrul a menționat că acest lucru vizează solidarizarea populației. Conform lui, dacă toți cei care sunt în măsură să contribuie ar face acest lucru, bugetul ar fi mai echilibrat, iar pensiile ar putea fi majorate.
În opinia ministrului, declarația reflectă necesitatea unei reforme profunde în sistemul de asigurări sociale, care să încurajeze o contribuție mai activă din partea populației pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii pe termen lung. Prestațiile de asigurări sociale și prestațiile sociale de stat au fost indexate cu 15% începând 1 aprilie, sub rata inflației care a fost 34%. Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 2620,62 de lei.
Costul indexării pensiilor și altor prestații sociale cu coeficientul de indexare de 15% a constituit peste 3 miliarde lei. Sistemul de pensii din Republica Moldova funcționează în baza schemei sistemului solidar de pensii (Pay As You Go). Angajații moldoveni achită de-a lungul vieții contribuții, pentru ca la sfârșitul perioadei de cotizare să le fie asigurată pensia de la stat.
În Republica Moldova vârsta de pensionare pentru bărbați este de 63 de ani, iar pentru femei – 60 de ani și șase luni. La începutul lunii octombrie, în Republica Moldova erau 675,6 mii de pensionari, cu 303 mai puține persoane decât acum un an. Potrivit datelor CNAS, majoritatea covârșitoare a pensionarilor (529,4 mii persoane) primesc pensie pentru limită de vârstă (în medie circa 3.680 lei), iar 99,3 mii – pensie de invaliditate (2.446 lei). Cele mai mari pensii – peste 14.631 de lei – le au „anumite categorii de lucrători ai aviației civile” (448 de persoane).