Guvernul Republicii Moldova pregătește o nouă alocare semnificativă de fonduri pentru complexul „Arena Națională”, capitalul social al întreprinderii urmând să fie majorat cu aproape 62 de milioane de lei în 2026. Decizia este prevăzută într-un proiect de hotărâre, care urmează să fie examinat de Executiv.
Deși suma este prezentată formal ca o majorare de capital, documentele oficiale arată că banii sunt destinați, în realitate, achitării obligațiilor asumate de stat în cadrul contractului de parteneriat public-privat semnat în 2018 pentru construcția arenei polivalente. Practic, autoritățile continuă rambursarea investiției realizate de partenerul privat.
Potrivit notei de fundamentare, costul total al proiectului s-a ridicat la peste 44,5 milioane de euro, incluzând atât lucrările de construcție, cât și investițiile conexe în infrastructură. Rambursarea este structurată pe o perioadă de 12 ani, în 24 de tranșe. Două dintre acestea au fost achitate încă în perioada construcției, iar restul sunt plătite semestrial după finalizarea obiectivului.
Până în prezent, statul a achitat aproximativ 28,95 milioane de euro. În următorii cinci ani, autoritățile mai au de plătit încă 10 tranșe, în valoare totală de circa 15,58 milioane de euro, ultima fiind programată pentru anul 2030.
În același timp, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor generate de fluctuațiile cursului valutar. În cazul deprecierii leului în raport cu euro, ar putea fi necesare alocări suplimentare de aproximativ 2 milioane de lei pentru acoperirea integrală a plăților. Pe de altă parte, eventualele economii rezultate din diferențele de curs vor fi returnate la bugetul de stat.


