Reprezentanții PL, PLDM și PD vor semna mâine Acordul de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană III. Acest lucru l-au anunțat liderii celor trei formațiuni, notează Politik.md.
Liderul democraților, Marian Lupu, a precizat că în prezent se lucrează asupra redactării stilistice a textului Acordului și că s-a stabilit și partajarea funcțiilor. „Fiecare parte componentă a Alianței și-a prezentat candidații, dar nu integral. Au mai rămas încă 1-2 poziiții deschise, acest lucru urmează să fie definitivat mâine. Am stabilit ca mâine să atingem faza finală a Acordului, să fie petrecute toate consultările cu șeful statului.
Va rămâne să stabilim ziua din săptămâna viitoare, ca Parlamentul să voteze componența Guvernului”, a declarat Marian Lupu.
Același lucru l-a afirmat și colegul său de negocieri, Mihai Ghimpu, care a precizat că ministerele nu au fost alese de către partide la dorințță, ci au fost atribuite în baza unui algoritm. „Așa a picat și eu cred că e corect, e un model european și desigur că am dorit alte ministere. E Guvernul Alianței și acum trebuie să ne gândim la toți miniștrii, ca să mișcăm lucrurile înainte. Este foarte important cine e ministru, de aceea mergem la partid să discutăm”, a spus Mihai Ghimpu.

Toți trei lideri au fost foarte secretoși la capitolul oferirea numelor candidaților pentru funcțiile de miniștri, prim-ministru și speaker. Liderul PLDM, la fel, a refuzat să ofere vreun nume, precizând că acest lucru va fi făcut public mâine. Vlad Filat doar a spus că deși a fost înaintat de către partidul său la funcția de premier, el a preferat să înainteze o altă candidatură, conform înțelegerii la care au ajuns - ca cei 3 lideri să nu ocupe vreo funcție cheie.

Interesant este și faptul că la această rundă de negocieri a fost prezent și prim-vicepreședintele PD, Vlad Plahotniuc. Acesta, însă, a plecat mult mai devreme și a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE