"Timp de 19 ani, în această zonă nu se mai varsă saânge. Asta pentru că popoarele Moldovei și Transnistriei au avut și au respect față de soldații Marii Rusii", a spus Smirnov, în cursul unei ceremonii organizate pentru a marca 19 ani de la intrarea pacificatorilor ruși pe teritoriul Republicii Moldova.
 
Liderul administrației de la Tiraspol a ținut să sublinieze că, în urmă cu 19 ani, poporul transnistrean a trecut sub aripa mărețului stat - Rusia. "Soldatul rus este apărător. De pe timpurile lui Alexandr Suvorov, el are scopul să apere aceste pămînturi de dușmani", a mai spus el.
 
Potrivit lui Smirnov, în viitorul apropiat, în Transnistria va fi instaurată Ziua Pacificatorului, care va fi marcată pe 21 iulie. În 21 iulie 1992, la Moscova, a fost semnată Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.
 
În prezent, circa 400 de militari ruși fac parte din forțele pacificatoare din Transnistria. Autoritățile de la Chișinău s-au pronunțat în repetate rânduri asupra înlocuirii "forțelor de pacificare" ruse cu o misiune de observatori civili sub mandat internațional.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE