Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia la aproximativ 8.700 de lei, echivalentul a 50% din salariul mediu lunar prognozat pe economie.

Solicitarea a fost formulată în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, unde politica salarială pentru următorii ani s-a aflat printre principalele subiecte discutate.

Potrivit CNSM, majorarea salariului minim este justificată de creșterea continuă a costului vieții și trebuie să respecte prevederile legislației naționale, precum și Directiva Uniunii Europene privind salariile minime adecvate.

Sindicatele au subliniat că stabilirea din timp a salariului minim pentru 2027 ar oferi predictibilitate atât angajaților, cât și angajatorilor, facilitând planificarea bugetelor și a politicilor salariale.

În prezent, salariul minim în Republica Moldova este de 6.300 de lei, nivel aplicat începând cu 1 ianuarie 2026, după o majorare de 15% față de anul precedent.

Totodată, Programul de guvernare al Cabinetului condus de premierul Vasile Tofan prevede creșterea treptată a salariului minim până la 10.000 de lei până în anul 2030.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE