În 48 de ore urmează să fie conectate la agent termic toate blocurile locative. Anunţul a fost făcut luni, 2 noiembrie, de primarul general Dorin Chirtoacă. În cadrul şedinţei operative de la Primărie, edilul a solicitat S.A. “Termocom” să conecteze chiar şi blocurile cu datorii, având în vedere temperaturile scăzute care se aşteaptă în următoarele zile.
Menţionăm că meteorologii au anunţat noaptea temperaturi scăzute, până la minus şase grade, iar la mijlocul săptămânii ar putea cădea şi lapoviţă. 
Potrivit viceprimarului, Vlad Coteţ, până astăzi au fost conectate 700 blocuri din totalul de 2700, care au achitat sută la sută pentru agentul termic.
„Cele mai mari datorii le au Asociaţiile şi Cooperativele. Acolo şefii responsabili de blocuri dau dovadă de mare iresponsabilitate şi urmează să purtăm cu ei astăzi dicuţii pentru a putea conecta şi aceste blocuri la agent termic”, a precizat viceprimarul.
În acest context Chirtoacă anunţat elaborarea unui mecanism nou de colectare a plăţilor pentru agent termic. „Vom începe chiar din sezonul cald, de vară să colectăm facturile, astfel încât la 15 octombrie, anul viitor, să putem începe sezonul de căldură fără probleme”.
Totodată, primarul a dat asigurări că tariful pentru o gicgacalorie va rămâne de 540 de lei atâta timp cât preţul la gaze nu va fi modificat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE