În zilele de sâmbătă și duminică au decedat 3 persoane în urma incendiilor provocate de o țigară, transmite Politik cu referire la datele Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
La data de 31 octombrie, un locuitor din satul Rediul Mare, raionul Ocniţa, a decedat în urma unui incendiu, care potrivit expertizei preliminare a izbucnit de la o ţigară nestinsă.
Potrivit datelor operative, incendiul a izbucnit în jurul orei 11:00. Flăcările ce au cuprins o odaie a locuinţei, au fost observate de localnici, care au intervenit la lichidarea incendiului.
În încăperea afectată de incendiu a fost depistat cadavrul proprietarului casei. Cauza decesului se stabileşte.
Într-un alt incendiu care s-a produs la 31 octombrie, în jurul orei 06:35, într-o casă de locuit din satul Ciolacu Vechi, raionul Făleşti, a decedat un bărbat de 37 de ani. Potrivit datelor preliminare ale specialiştilor SPC şi SE, cauza izbucnirii incendiului, este imprudenţa în timpul fumatului. 
La data de 01 noiembrie, în jurul orei 20:30, într-o locuinţă din satul Gornoe, raionul Străşeni, a izbucnit un incendiu, în urma căruia au ars bunurile materiale din interiorului unei camere. Focul a fost stins de localnici, însă au depistat în casă şi cadavrul proprietarului. Cauza preventivă a izbucnirii incendiului - imprudenţa în timpul fumatului. Prejudiciul material se stabileşte.
La moment, toate cazurile sunt cercetate de către organele de drept.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE