Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, care se află într-o vizită oficială la Chișinău, a fost mușcat de câinele de la Președinție, Codruț. Incidentul s-a întâmplat pe scările instituției prezidențiale. Președintele austriac a încercat să-l mângâie, dar cățelul l-a mușcat de mână. Ulterior, la întâlnirile avute cu președintele Parlamentului, Igor Grosu și cu premierul Dorin Recean, președintele Austriei a apărut cu mâna bandajată. Potrivit uzanțelor, incidente de asemenea gen sunt considerate ca o scăpare protocolară
În timpul vizitei sale din Republica Moldova, Alexander Van der Bellen, a declarat că regretă faptul că guvernul de la Viena a blocat aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, adăugând că speră că această hotărâre, pe care o consideră una „greșită”, „într-o bună zi va fi revizuită”.