Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, îl găzduiește la Chișinău pe ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră. Oficialul român se află la Chișinău în contextul consolidarii în continuare a parteneriatului strategic moldo-român pentru integrare europeană a Republicii Moldova și a comunității noastre de limbă, cultură și istorie.
Programul vizitei lui Bogdan Aurescu include întrevederi cu președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Natalia Gavrilița.
La Chișinău, vor fi discutate inclusiv posibilitățile de avansare în implementarea proiectelor comune în domenii strategice precum interconexiunea energetică, infrastructură, transport, menite să asigure modernizarea țării noastre în vederea fortificării parcursului nostru ireversibil european.
După întrevederea delegațiilor, ministrul Nicu Popescu și omologul său român, Bogdan Aurescu vor susține astăzi la MAEIE o conferință de presă, la ora 17:35.