Şedinţa parlamentului de joi, 17 iunie, a fost întreruptă după ce deputaţii din Partidul Moldova Unită (PMU) au părăsit sala de şedinţe, supăraţi că majoritatea nu a acceptat includerea pe ordinea de zi a unui proiect propus de PMU.
Liderul formaţiunii, deputatul Vladimir Ţurcan a propus includerea în ordinea de zi a unui proiect care ar crea facilităţi pentru deschiderea unei afaceri de către cei care au obţinut bani peste hotare, precum şi scutirea de TVA a construcţiilor sociale. Propunerea nu a fost acceptată, iar în această situaţie, deputaţii PMU au părăsit sala.
Din cauza lipsei de cvorum, şedinţa a fost amânată pentru vineri. Ţurcan a spus că dacă nici atunci nu va fi inclus proiectul, vor părăsi din nou şedinţa.
Solicitat să comenteze această situaţie, preşedintele parlamentului, Mihai Ghimpu a calificat-o drept o acţiune politică, spunând că „fiecare deja se gândeşte la alegeri”.
AIE deţine 54 de mandate de deputat, după ce deputatul Valentin Guznac a aderat la Partidul Democrat, dar la şedinţă au rămas mai puţin de 52 de deputaţi, pentru a putea fi continuate lucrările. Comuniştii nu mai participă la şedinţele parlamentului de câteva luni.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE