O tânără din Nisporeni a fost scoasă din mâinile traficanţilor char înainte de a urca în avionul ce urma să o ducă în Turcia. Tânăra de 18 ani, dintr-un sat din raionul Nisporeni, a fost racolată de o locuitoare a satului Pîrjolteni, raionul Călăraşi. Potrivit MAI, aceasta practica prostituţia în Turcia de mai mulţi ani.
În ţară, tânăra în vârstă de 23 de nai, racola fete, cu precădere din localităţi rurale, cu stare materială vulnerabilă, propunându-le oferte avantajoase de lucru peste hotarele ţării.
Pe numele fetei a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 220, alin 1 Cod Penal al RM „Proxenetism”. Conform legii persoana culpabilă de comiterea acestei infracţiuni se pedepseşte cu amendă de la 4000 la 16 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Totodată, poliţiştii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne au deconspirat două grupări criminale specializate în organizarea migraţiei ilegale de persoane.
În primul caz, este vorba despre doi tineri, în vârstă de 22 şi 27 de ani, originari din raionul Străşeni şi municipiul Chişinău, care organizau tranzitarea şi şederea cetăţenilor Republicii Moldova în spaţiul Uniunii Europene.
În ambele cazuri a fost iniţiată câte o cauză penală, în baza prevederilor articolului 362/1, al.2 Cod Penal al RM „Organizarea migraţiunii ilegale”. Dacă instanţa de judecată îi va găsi vinovaţi, suspecţii riscă o amendă în mărime de până la 16 000 de lei sau până la 5 ani de puşcărie.