Cartea-sinteză “Românii, Basarabia şi Transnistria”, semnată de Ioan C. Popa şi Luiza Popa, prezintă în premieră, într-o viziune unitară şi inedită, fără inhibiţii conjuncturale sau politice, momente semnificative ale istoriei mult încercate a românilor de dincolo de Prut şi Nistru.
Ioan C. Popa, de profesie jurnalist şi sociolog, a fost diplomat - ataşat de presă la Ambasada României în Republica Moldova.
Luiza Popa este filolog şi are un masterat în relaţii internaţionale, analiza şi soluţionarea conflictelor.
Cartea “Românii, Basarabia şi Transnistria” se adresează pe parcursul a 300 de pagini, deopotrivă specialiştilor şi publicului larg, completând în mod necesar un gol în bibliografia a ceea ce numim problema transnistreană şi, pe un plan mai larg, istoria şi soarta românilor răspândiţi în Răsărit, dincolo de Nistru.
Urmând firul cronologic al evenimentelor, cartea prezintă sintetic mărturii străvechi despre românii de peste Nistru, cei care formează ramura răsăriteană, adeseori uitată, a neamului, despre înfiinţarea şi funcţionarea, între anii 1924 şi 1940, a aşa-numitei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), care, potrivit documentelor scoase la iveală în ultimele decenii, a constituit un veritabil laborator al totalitarismului bolşevic unde s-au plăsmuit şi s-au iniţiat tezele moldovenismului vizând anularea memoriei şi identităţii naţionale a românilor transnistreni şi basarabeni.
În ordine firească, autorii prezintă dezvoltările din Transnistria aflată sub administraţie românească în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1941-1944), inclusiv dureroasa chestiune a deportării evreilor peste Nistru şi a Holocaustului din această regiune. Pagini documentare inedite, utilizând şi o serie de documente declasificate din arhivele KGB, dezvăluie dimensiunile atrocităţilor sovietice din anii ‘50 pentru lichidarea rezistenţei românilor basarabeni şi transnistreni în faţa procesului de rusificare şi comunizare a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), formată din câteva judeţe ale Basarabiei şi alte câteva raioane ale fostei RASSM.
În sfârşit, două capitole importante sunt dedicate evoluţiilor din relaţiile româno-sovietice (perioadele 1945-1964 şi 1965-1989), marcate puternic de “problema Basarabiei”, precum şi aşa-numitului conflict transnistrean, cu accent pe mecanismele declanşării “războiului de pe Nistru”, din 1992, şi reverberaţiile actuale ale acestuia.
Lansarea cărţii s-a bucurat de prezenţa foştilor preşedinţi ai României Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, a fostului prim-ministru Adrian Năstase, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu, a lui Ion Porojan şi George Apostoiu - ambasadori şi publicişti, Teodor Magder - scriitor şi publicist, reprezentant marcant al Asociaţiei organizaţiilor şi comunităţilor evreieşti din Republica Moldova, Vitalia Pavlicenco - fost deputat, preşedintele Partidului Naţional Liberal din Republica Moldova şi a lui Valeriu Saharneanu - preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE