Profesorii din Republica Moldova au început noul an școlar fără majorarea salarială anunțată anterior de autorități. Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe, critică Guvernul pentru amânarea noii legi a salarizării și compară situația din Moldova cu cea din Ucraina.

Potrivit deputatului, în Ucraina, țară aflată în război, salariile profesorilor cresc în 2026 cu 50% cumulativ – cu 30% din ianuarie și încă 20% de la 1 septembrie.

„Ucraina, în război, găsește resurse pentru profesorii săi. La noi, guvernarea găsește doar promisiuni”, a declarat Cuiumju.

Parlamentarul a acuzat guvernarea că anul trecut, înainte de alegeri, a acordat câte 1.000 de lei pentru pregătirea de școală, iar după scrutin măsura nu a mai fost continuată.

Cuiumju susține că educația trebuie să rămână o prioritate și că responsabilitatea pentru situația actuală revine actualei guvernări.

Inițial, autoritățile anunțaseră că noua lege a salarizării urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2026. Ulterior, termenul a fost amânat până la 1 ianuarie 2027, ceea ce înseamnă că profesorii nu beneficiază de majorarea promisă odată cu începutul noului an școlar.

https://youtu.be/wilXPABjrlQ

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE