Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus marţi Dumei de Stat un proiect de lege pentru mărirea până la 70 de ani a vârstei de pensionare în cazul funcţionarilor de rang înalt, scrie Agerpres.ro.
Potrivit Kremlinului, obiectivul acestui proiect este de a menţine înalţi funcţionari în serviciul public până la vârsta de 70 de ani, la ordinul expres al preşedintelui.
În prezent, judecătorii şi procurorii îşi pot exercita funcţia până la vârsta de 70 de ani. Potrivit legislaţiei în vigoare din 2004, funcţionarii trebuie să-şi înceteze activitatea la împlinirea vârstei de 60 de ani, însă există posibilitatea de a prelungi şederea în funcţie până la 65 de ani, la decizia şefului.
Pentru moment, Vladimir Putin se opune majorării vârstei de pensionare pentru lucrători, modificare realizată deja în mai multe ţări europene în contextul crizei financiare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE