Partidul Socialiștilor a lansat acuzații dure la adresa guvernării PAS, criticând intenția Ministerului Educației de a transfera instituțiile de învățământ sub control direct centralizat. Deputații PSRM Ala Ursu Antoci și Vladimir Odnostalco susțin că reforma anunțată de ministrul Dan Perciun reprezintă „o tentativă de capturare a sistemului educațional” și un atac asupra autonomiei locale.

În cadrul unui briefing susținut la Parlament, deputata Ala Ursu Antoci a declarat că autoritățile încearcă să concentreze toate deciziile privind educația la Chișinău, eliminând rolul primăriilor, al consiliilor locale și al comunităților în administrarea școlilor.

„Astăzi nu mai vorbim despre o simplă reformă în educație. Vorbim despre control. Control asupra directorilor, profesorilor, finanțărilor și deciziilor din școli”, a afirmat parlamentara socialistă.

Potrivit acesteia, sub pretextul „eficienței” și „depolitizării”, guvernarea urmărește subordonarea sistemului educațional intereselor politice și transformarea directorilor de școli în persoane dependente de factorul politic central.

PSRM susține că modelul propus contravine practicilor europene, unde accentul este pus pe descentralizare și pe autonomia instituțiilor de învățământ.

De asemenea, Ala Ursu Antoci a cerut organizarea unor consultări publice reale cu profesorii, părinții și autoritățile locale înaintea adoptării oricăror modificări majore în sistemul educațional.

La rândul său, deputatul Vladimir Odnostalco a acuzat guvernarea că, sub pretextul „optimizării”, urmărește de fapt lichidarea școlilor din mediul rural și slăbirea comunităților locale.

„Când se închide școala într-un sat, satul începe să dispară. Oamenii pleacă, comunitățile se destramă”, a declarat acesta.

Socialistul afirmă că PAS încearcă să concentreze puterea administrativă și decizională în mâinile Ministerului Educației, reducând independența administrațiilor locale.

Totodată, Odnostalco a criticat lipsa investițiilor suficiente în sistemul educațional și salariile mici ale profesorilor, care, potrivit lui, alimentează deficitul de cadre didactice din școli, în special în localitățile rurale.

În final, reprezentanții PSRM au făcut apel la opoziție, profesori și societatea civilă să apere autonomia sistemului educațional și să împiedice „politizarea școlilor”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE