Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a demonstrat că atunci când vine vorba despre distracţie nu se formalizează, potrivit Libertatea.ro.
Cu câteva zile înainte de întâlnirea cu Banca Centrală Europeană, cancelarul Germaniei a discutat despre viitorul economic al uniunii, la un pahar de bere în cadrul unui festival.
Angela Merkel a urcat pe scenă, pe acordurile melodiei preferate "Angie", a trupei The Rolling Stones şi a salutat mulţimea care venise la festival. Apoi, a coborât printre petrecăreţi şi s-a aşezat la o masă, alături de colegii de partid. Le-a făcut cinste colegilor de partid şi a ascultat încântată un hit al celor de la Rolling Stones.
După ce a savurat o bere, cancelarul Germaniei a revenit pe scenă pentru a rosti un discurs în care şi-a susţinut din nou strategia de reducere drastică a cheltuielilor.

