(UPDATE) Primarul Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziție prin care mâine, la ora 10.00, se convoacă o ședință extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău. Iar protestatarilor li s-a cerut să renunțe la proteste, pentru că CMC urmează să revină asupra deciziei privind tarifele.
(UPDATE) Dorin Chirtoacă a semnat dispoziția de adresare către CMC privin reexaminarea deciziei de majorare a tarifelor. Discuția dintre organizatoarea protestului și edilul capitalei a putut fi ascultată de către protestatari, pentru că în sală a fost instalat un amplificator.
(UPDATE) Câteva minute în urmă primarul Dorin Chirtoacă și organizatoarea protestului Maia Laguta au avut un dialog de negociere, însă, mai întâi a rugat-o pe Laguta să îndemne protestatarii să deblocheze circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare. ”Nu trebuie să expunem bătrânii care s-au adunat în fața primăriei la emoții negative”, a declarat Chirtoacă.
Sute de bătrâni protestează de dimineață, marți, 29 septembrie, în fața primărie mun. Chișinău, cerând primarului general Dorin Chirtoacă să anuleze decizia luată anterior de a mări prețurile la transportul public și tarifele la apă şi canalizare.
Organizatoarea protestului, Maia Laguta, preşedintele Asociaţiei Obștești "Salvgardare", a ținut diverse discursuri, la microfon, atât din stardă cât și de la balconul primăriei în care a criticat dur atât actuala conducere a primăriei, cât şi fosta guvernare comunistă.
După ce s-au încins spiritele, Dorin Chirtoacă, a invitat mulțimea să plece în Piața Marii Adunări Naționale pentru a fi deblocată circulația rutieră. Propunerea, însă, nu a fost acceptată de mulțime, care strigă, fluieră. ”Noi cerem să fie anulată decizia, prețurile să rămână cele care au fost”, strigă necomntenit bătrânii.
La moment în fața primărie s-au adunat în jur de 1000 de pensionari.
Vom reveni cu detalii.