Ex-premierul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), riscă o nouă condamnare într-un dosar de spălare de bani. Procurorii cer șapte ani de închisoare pentru Filat. Despre aceasta a anunțat însuși politicianul pe pagina sa de Facebook. Filat califică acest dosar drept unul politic și susține că este instrumentat la comanda guvernării.
El spune că acesta nu este un dosar nou ci „o creație a procurorilor lui Plahotniuc cu o vechime de nouă ani”. Politicianul afirmă că dosarul a fost fabricat prin obținerea prin constrângere a unei declarații împotriva sa.
„Este un dosar care are la bază o declaraţie obţinută prin constrângere de procurorii lui Plahotniuc de la un om aflat atunci în detenţie şi care era în totalitate vulnerabil în fața lor. Un dosar care reprezintă un episod din alt dosar mai mare în care justiţia lui Plahotniuc mă condamnase, iar după decizia CEDO trebuie trimis la rejudecare (apropo, de rejudecare, şi aici se întâmplă lucruri „interesante”, dar la ele mă voi referi cu altă ocazie). Dar acestea şi alte momente importante nu contează nici pentru procurorii lui Plahotniuc, nici pentru Maia Sandu. Ei au un scop comun şi fac tot posibilul pentru a-l atinge. Şi, ca să nu aflaţi iar din nu ştiu ce „breaking-news-uri” de la „presa independentă”, vă spun că acest dosar nu este unicul la care a apelat Maia Sandu şi regimul său pentru a încerca să mă anihileze, să mă determine să tac. Aşa a înţeles Plahotniuc să facă politică şi justiţie şi să promoveze democraţia – aşa înţelege şi Maia Sandu”, a scris Filat pe pagina sa de Facebook.
Amintim că în iunie 2016, ex-premierul Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită. Politicianul a fost eliberat condiționat din detenție înainte de termen, în decembrie 2019.
În ianuarie 2023, Vlad Filat a câștigat un proces la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului împotriva R.Moldova. Filat s-a plâns la CtEDO că audierile nu au fost publice și că instanțele naționale nu au luat măsuri eficiente pentru a asigura prezența martorilor apărării, echitatea generală a procesului său penal fiind astfel afectată.