Procesele contravenţionale vor fi întocmite în format electronic, pe tablete, iar cetăţenii vor depune semnături olografe, astfel, poliţiştii vor renunţa la procesele întocmite pe foi şi semnate de către şoferi cu pixul, aşa cum este în prezent. Potrivit autorităţilor, metoda are drept scop digitalizarea şi simplificarea procesului de întocmire a proceselor contravenţionale.

Proiectul prezentat de MAI a ajuns în Comisia de profil a Parlamentului

„La ora actuală, inspectorii de poliţie completează procese contravenţionale pe hârtie, în mod obişnuit, sau pe mijloace electronice sau la printere mobile, procesele contravenţionale sunt printate şi semnate de cetăţeni. Ne dorim să simplificăm aceste proceduri şi să digitalizăm procesul în sine. Astfel, procesul verbal va fi întocmit pe tableta pe care o are ofiţerul în stradă, în timpul exercitării misiunii şi cetăţeanul va semna olograf acel proces verbal" menționa ministrul Efros.

În prezent, 44 de autorități și instituții publice au competențe în constatarea și soluționarea contravențiilor, urmând să beneficieze de aceste îmbunătățiri odată cu implementarea noilor reglementări.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE