Reforma „Restart” în educație, votată de majoritatea PAS în prima lectură, stârnește critici din partea opoziției. Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, susține că noul mecanism va concentra puterea de decizie la Ministerul Educației și Cercetării, în timp ce administrațiile locale vor păstra obligația de a întreține clădirile instituțiilor de învățământ.

Potrivit parlamentarului, proiectul prevede transferarea atribuțiilor de gestionare a școlilor de la consiliile raionale către Ministerul Educației, prin crearea unor noi structuri subordonate.

„Această lege nu prevede salarii mai mari pentru profesori, școli renovate sau condiții mai bune pentru copiii noștri. În schimb, mută controlul asupra școlilor către Ministerul Educației și către acele 35 de agenții pe care ministerul urmează să le fondeze”, a declarat Nicolae Margarint.

Deputatul afirmă că apariția noilor instituții ar putea genera cheltuieli administrative suplimentare, în timp ce problemele reale ale sistemului educațional – lipsa cadrelor didactice, salariile mici și condițiile din școli – ar rămâne nerezolvate.

Margarint a menționat că venitul mediu al profesorilor este de aproximativ 12 mii de lei și a criticat faptul că resurse financiare importante ar putea fi direcționate către noile structuri administrative.

Un alt punct contestat de deputat este transferul unor resurse financiare de la nivel local către bugetul de stat. Potrivit acestuia, peste 520 de milioane de lei ar urma să fie retrase din bugetele autorităților locale, în timp ce primăriile ar rămâne responsabile de întreținerea clădirilor școlilor.

„Primăriile rămân cu responsabilitatea și povara financiară de a întreține aceste școli. În același timp, bunurile din instituțiile de învățământ, inclusiv laboratoarele și transportul școlar, vor trece în proprietatea statului, iar clădirile vor rămâne la primării”, a declarat parlamentarul.

Nicolae Margarint susține că reforma riscă să afecteze comunitățile locale, deoarece o școală nu reprezintă doar o instituție administrativă, ci un element important al vieții sociale.

„O școală nu este doar o clădire. Este locul unde cresc și se educă copiii noștri”, a mai spus deputatul.

Reforma „Restart” urmează să fie examinată în continuare de Parlament, iar autoritățile susțin că modificările au scopul de a eficientiza sistemul educațional și de a îmbunătăți calitatea managementului instituțiilor de învățământ.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE