"Am venit de această dată împreună cu mai mulți specialiști din domeniu pentru a alege locul și a începe construcția unui parc. Îmi doresc să fac acest cadou chișinăuienilor din partea Bucureștiului în semn de prietenie dintre cele două orașe", a spus primarul municipiului București.
În cadrul discuției, Sorin Oprescu şi-a exprimat aprecierea faţă de tinerii moldoveni care studiază în orașul Bucureşti. Edilul a menționat că elevii și studenții moldoveni au rezultate bune la învățătură și în rezultat beneficiază de premiile oferite de primăria municipiului București, printre care vacanțe gratuite la munte și la mare.
Cei doi oficiali au avut o discuţie amplă vizavi de proiectele de anvergură lansate în cele două state.
În context, Vlad Filat a spus că țara noastră este într-un amplu proces de reformare și modernizare.
"Până la sfîrșitul anului 2014 toate drumurile naționale din Republica Moldova vor fi reconstruite, iar ulterior vor fi reabilitate și cele de importanță regională. Am demarat mai multe proiecte importante în diverse domenii, mizăm pe parteneriate public-private și ne dorim să atragem cât mai mulți investitori străini în țara noastră", a spus Premierul.
Premierul a mai specificat că obiectivele primordiale pentru următoarea perioadă de timp sunt finalizarea negocierilor Acordului de asociere cu Uniunea Europeană și obținerea regimului liberalizat de vize.
De asemenea, prim-ministrul s-a referit şi la vizita pe care o va întreprinde mîine la București, unde va participa la Congresul Partidului Popular European, dar va avea și întrevederi cu Președintele României, Traian Băsescu și prim-ministrul României, Victor Ponta.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE