Partidul Social-Democrat (PSD) amenință cu adresarea în instanţa de judecată contra președintelui Parlamentului, Marian Lupu. Asta în cazul în care acesta va refuza să activeze liderului PSD, Victor Șelin și încă celor 3 membri social-democrați permisiunea de a asista la ședințele plenare ale Parlamentului, anunță Politik.md cu referire la serviciul de presă al partidului.
 
Potrivit sursei, permisul a fost eliberat de Aparatul Preşedintelui și a fost emis cu drept de a asista la şedinţele plenare pentru 4 membri a formaţiunii, iar persoanele cu drept de a asista la şedinţele plenare nu au încălcat prevederile legislaţiei în vigoare.
 
„PSD consideră neîntemeiată decizia şefului legislativului care a calificat interviul lui Victor Şelin împreună cu deputatul PCRM Vladimir Voronin de la tribuna din holul Palatului Republicii drept un motiv veritabil pentru a-i interzice acestuia accesul în sala de şedinţe a plenului”, se arată în declarația Partidului Social-Democrat.
 
De asemenea, ei solicită ca Marian Lupu să-şi retragă decizia şi să activeze permisul de acces lui Victor Şelin și altor 3 colegi ai săi de partid la şedințele plenare. În acest sens, PSD a adresat o cerere prealabilă în atenţia Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu și au solicitat ca Secretarul General al Parlamentului să informeze organele abilitate privind legalitatea permisului emis pentru membrii formaţiunii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE