Președintele, Maia Sandu vrea o claritate privind numirea datei alegerilor prezidențiale. Șeful statului a remis Parlamentului proiectul de modificare a Codului Electoral votat de Parlament la finele anului trecut. Totodată, Maia Sandu vrea și o interpretare a Parlamentului privind startul perioadei electorale pentru prezidențiale.
Președintele consideră că versiunea actuală a modificărilor la Codul Electoral votate de Parlament nu pot fi promulgate din urmatoarele considerente.
„Potrivit art. 80 alin. (1) din Constitutia Republicii Moldova, mandatul Președintelui Republicii Moldova începe la momentul depunerii jurămantului de către persoana aleasă în această funcție și se încheie la trecerea a exact 4 ani de la data depunerii jurămantului. Astfel că, la stabilirea datei alegerii unui nou Președinte, trebuie avut in vedere sa nu se depășească aceasta perioada de 4 ani, decât, eventual, cu perioada necesară desfașurării noilor alegeri. Consider că, în redactia adoptată, data alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova poate fi stabilită mult prea tarziu. Or, pentru previzibilitatea procesului electoral, dar și pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri libere, corecte și transparente, data respectivă trebuie stabilită mai devreme decât cu cel mult 90 de zile înaintea zilei alegerilor. Stabilirea datei respective din timp este benefică atât alegătorilor, candidaților și partidelor politice, care-și vor putea stabili, la necesitate, calea de urmat, cât și autorităților publice și organelor electorale, care vor dispune de timpul necesar pentru stabilirea calendarului exact în care trebuie să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin. În cazul în care raționamentele redactiei alin.(l) al art.135 din Codul electoral se refera la incadrarea datei adoptarii hotararii Parlamentului de stabilire a datei alegerilor in intervalul circumstant perioadei electorale așa cum aceasta este definită la art.l din legea electorală, s-ar putea analiza oportunitatea reformulării redacției alin.(l) al art.135 din Codul electoral prin delimitarea momentului adoptării hotarârii Parlamentului de termenul intrării sale în vigoare, cu ajustarea, dupa caz, a noțiunii „perioada electorală”, consideră Maia Sandu.
Președintele Comisiei Juridice din Parlament, deputatul Olesea Stamate, a declarat că alegerile prezidențiale ar putea fi organizate, cel mai probabil, la mijlocul sau finalul lunii octombrie 2024.