antalyagunlugu.comPreşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (AP CoE), Mevlut Cavusoglu va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 23-25 martie.
La 23 martie, cu începere de la ora 12.00, Mevlut Cavusoglu va avea o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, informează serviciul de presă al Parlamentului.
Pe parcursul vizitei Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei se va întâlni cu Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, separat cu liderii fracţiunilor parlamentare şi cu delegaţia Parlamentului Republicii Moldova la AP CoE.
În ziua de joi, 25 martie, la ora 10.00, Mevlut Cavusoglu va rosti o alocuţiune în şedinţa plenară a Parlamentului Republicii Moldova, după care Preşedintele Mihai Ghimpu şi Mevlut Cavusoglu vor susţine o conferinţă de presă comună.
Mevlut Cavusoglu va fi însoţit de Bonnie Theophilova, şef adjunct al Cabinetului Preşedintelui AP CoE.
Programul vizitei mai prevede întrevederi cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, acreditaţi la Chişinău, cu alte oficialităţi din Republica Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE