Singurul lucru necesar
pentru triumful răului este
ca oamenii buni sa nu facă nimic.
Edmund Burke (1729-1797)
În pofida faptului că apelarea la acțiuni psihologice de intimidarea a inamicului prin demonstrarea forței militare au o istorie la fel de veche ca și însuși războiul, propaganda ca mijloc de manipulare a oamenilor a fost utilizată pentru prima dată în I Război Mondial. Germania a fost absolut uimit de acestă armă, pentru că, în conformitate cu concepția germană, un conflict militar putea fi soluționat doar prin mijloace militare (în opinia istoricului Rudolf Zulițman).
În ajunul celui de al doilea Război Mondial militarii și politicienii au realizat că propaganda va juca un rol crucial în război, având în vedere succesul propagandei Antantei în primul război mondial, precum şi sub influenţa dezvoltării tehnologiilor în domeniul comunicaţiilor, şi în special a radioului.
Începutul celui de al III-lea Reich și mecanismul politehnologile în special, a PR-ului negru sau alb aplicat de naziști pentru a veni la putere prezintă un interes pentru cititori.
Mai jos citiți mesajul unui material agitațional al propagandei germane. Textul a fost publicat anul în 1941.
Hitler - eliberator
Ţărani şi muncitori!
Cât de des v-ați întrebat :
CINE ESTE ADOLF HITLER?
Întrebați-l pe soldatul german care a eliberat patria voastră de monștrii bolşevici!
Întrebați-l pe muncitorul german, căruia el i-a oferit din nou un loc de muncă, pâine şi bunăstare, adică, tot de ce a fost lipsit odată de către jidani!
Întrebați-l pe țăranul german, care poate lăsa acum pământul său ca moştenire fiului şi nepotului său!
Întrebaţii pe tinerii acestui mare popor german!
Şi ei toți vă vor răspunde:
ADOLF HITLER - ÎNTRUCHIPAREA TĂRIEI ȘI PUTERII, BUNĂTĂȚII ȘI JUSTIȚIEI! NOI ÎL IUBIM MAI MULT DECÂT PROPRIA VIAȚĂ!
ADOLF HITLER – CEL MAI MARE GENIU AL TUTUROR TIMPURILOR!
În acelaşi timp, Adolf Hitler a rămas un simplu fiu, umil al poporului.
Părinţii lui au fost nevoiți prin muncă grea să-și câştige pâinea de zi cu zi şi dificilă a fost tinerețea lui Adolf Hitler!
Tatăl şi mama sa au murit devreme, el a rămas absolut fără nici un ban și el a fost nevoit la vârstă fragedă să-și câștige singur existența în perioada apogeului capitalismului. Ca tânăr muncitor el a plecat la Viena, care-i părea o capitală strălucită a Imperiului Austro-Ungar. Aici îl astepta o mare dezamăgire.
În spatele splendoarei palatelor el a văzut durerea şi nevoile poporului. Chiar dacă muncea din greu, Hitler a fost nevoit să sufere de foame şi să trăiască în lipsuri, trântorii- bogătași înotau în lux. El a văzut clar, cui îi reveneau roadele muncii sale, activitate a milioane de muncitori:
Jidan!
Același jidan câţiva ani mai târziu, a aprins focul mondial. Războiul din 1914-1918 trebuia să asigure evreilor dirijarea lumii. Germania şi Rusia au fost transformate în haos. Din primele zile ale războiului, Adolf Hitler a fost pe front. El și-a făcut datoria ca un soldat de rând şi a obţinut cea mai înaltă distincţie pentru eroism.
În acelaşi timp, evreii-bolşevici, aflându-se în siguranță în Elveţia cea neutră sau în America, pregăteau o lovitură de stat care a costat pentru poporul vostru atâta sânge și lacrimi. Adolf Hitler a luptat, fără a-i fi frică de moarte! El a fost de mai multe ori rănit, dar soarta l-a salvat pentru poporul german și întreaga lume.
Acest soldat simplu a realizat o mare revoluție, care a cuprins mai întâi întregul popor german, şi care acum aduce mântuire şi eliberare şi altor popoare!...
Când Adolf Hitler a preluat puterea în mâinile sale, Germania se afla într-o situație extrem de dificilă.
Aceiași evrei care au exploatat şi stors viața din poporul vostru, prin calea capitalismului comunist de stat, acei care au devastat fără milă Germania, cu ajutorul capitalismului financiar internaţional. Dar printr-o lovitură decisivă Hitler le-a distrus puterea. Toată presa evreiască asigura întreaga lume că Adolf Hitler nu va putea realiza nimic…
„El nu are bani!”, strigau ei. „Ce promite el oamenilor?” întrebau alții. Adolf Hitler nu dădea asigurări că o viaţă fericită, poate veni de la sine.
“Trebuie să munciți”, a spus el.
Şi poporul german a muncit sub conducerea strălucită a lui Adolf Hitler, iar datorită efortului comun al întregului popor din Germania, acum nimeni nu mai îngheață de frig și nu mai moare de foame. Eforturile coordonate ale poporului au transformat Germania într-o țară prosperă și fericită.
Fiecare a muncit din greu, a avut încredere în Adolf Hitler și nivelul și calitatea vieții poporului a crescut, cum nici muncitorii sau ţăranii n-au visat...
Ţărani şi muncitori!
Ţara voastră încă suferă efectele colapsului comunist, rezultatele incendierii și distrugerii bolşevice. Credeți în Adolf Hitler şi executați ordinele conducătorilor desemnați de el.

Împreună să muncim şi în curând ne vom vindeca rănile, provocate de regimul iudeo-bolşevic de teroare și sânge şi, în sfârşit, ne vom putea bucura de roadele muncii noastre.

Cu Adolf Hitler spre un viitor mai bun!
...
Bibliografie :
1. Гогун А. Черный PR Адольфа Гитлера: Документы и материалы
(PR-ul negru a lui Adolf Hitler : Documente și materiale), 2004.
2. Зульцман Р. Пропаганда как оружие в войне.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE