Totodată, Ambasadorul l-a anunţat pe spicher despre intenţiile părţii poloneze de a acorda un lot de tehnică de calcul pentru dotarea Parlamentului Republicii Moldova.
Diplomatul a menţionat deschiderea Poloniei pentru relaţii economice reciproc avantajoase, precum şi disponibilitatea investitorilor polonezi de a iniţia afaceri în Republica Moldova.
La rândul său, Mihai Ghimpu a mulţumit pentru sprijinul permanent venit din partea Poloniei, pentru seria de programe de asistenţă care sunt în desfăşurare, dar şi pentru cele preconizate în viitor.
Spicherul a reiterat importanţa implementării reformelor democratice în vederea liberalizării economiei Republicii Moldova, funcţionării unei justiţii libere şi corecte, dar şi crearea condiţiilor pentru asigurarea unui climat investiţional adecvat, fapt ce ar stimula investiţiile străine în Republica Moldova şi iniţierea unor parteneriate durabile cu investitorii polonezi.
Părţile şi-au exprimat convingerea că o cooperare strânsă cu statele şi partenerii europeni constituie o condiţie esenţială pentru implementarea reformelor democratice în Republica Moldova, fapt ce ar facilita ajustarea cadrului naţional la standardele europene.