Conform datelor preliminare, oamenii legii sunt suspectaţi că ar fi pretins suma de bani respectivă de la un şofer, pentru a nu-i întocmi proces-verbal în conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Aceștia i-ar fi spus că o parte din bani urmează a fi transmisă şefului lor. Tot ei l-ar fi asigurat că, după transmiterea banilor, îi vor restitui actele şi automobilul, ridicat acum câteva zile.
Operaţiunea de reţinere a avut loc azi dimineaţă în faţa Primăriei Cahul. Ambii poliţişti au fost prinşi în flagrant în momentul primirii a 8 mii de lei de la denunţător. Reţinerea nu s-a lăsat fără incidente, unul dintre inspectori încercând să evadeze de la faţa locului cu automobilul personal. Tentativa a eşuat, iar acesta a fost reţinut.
În prezent, poliţiştii se află în custodia ofiţerilor anticorupţie din cadrul direcţiei Sud pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 10 ani de puşcărie.