Proiectul noii legi privind mass-media, promovat de majoritatea parlamentară PAS, riscă să ofere autorităților instrumente suplimentare de influență asupra instituțiilor media, susține deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint. Politicianul critică în special intenția de a crea un Registru al instituțiilor mass-media care ar urma să fie administrat de Ministerul Culturii.

În cadrul unei intervenții la postul public de radio, Margarint a declarat că gestionarea unui astfel de registru de către o instituție aflată în subordinea Guvernului poate crea premise pentru control politic asupra presei și contravine practicilor europene.

„Cea mai gravă problemă este că registrul mass-media va fi gestionat de Ministerul Culturii, adică de Guvern. Nu poate guvernarea să facă legi care să o servească pe ea însăși. Mai devreme sau mai târziu va veni o altă guvernare și va putea folosi aceleași mecanisme”, a afirmat deputatul.

Potrivit acestuia, în statele membre ale Uniunii Europene relația dintre autorități și mass-media este construită pe principiul independenței editoriale și al limitării influenței administrative a statului asupra presei.

„În Uniunea Europeană nu găsim exemple în care un astfel de registru să fie gestionat direct de stat. Tendința este exact inversă – de a elimina pârghiile prin care autoritățile ar putea influența activitatea instituțiilor media”, a spus Margarint.

Un alt aspect criticat de reprezentantul Partidului Nostru vizează condiționarea accesului la anumite forme de finanțare de înregistrarea în noul registru.

Potrivit acestuia, proiectul creează situații în care instituțiile media care aleg să nu se înscrie în registru ar putea pierde accesul la diverse mecanisme de sprijin sau finanțare.

„Dacă nu te-ai înregistrat în acest registru, chiar dacă formal procedura este prezentată ca fiind voluntară, nu vei putea beneficia de finanțare. În plus, există prevederi care pot genera presiuni asupra instituțiilor media în ceea ce privește conținutul publicat”, a declarat deputatul.

Nicolae Margarint consideră că proiectul conține mai multe formulări generale și definiții insuficient de clare, care ar putea genera interpretări diferite și eventuale abuzuri în aplicarea legii.

În acest context, Partidul Nostru anunță că va încerca să modifice documentul înainte de votul final din Parlament.

„Noi nu am susținut acest proiect în prima lectură. Considerăm că el trebuie modificat substanțial înainte de lectura a doua și vom veni cu amendamente, inclusiv în ceea ce privește registrul mass-media”, a declarat deputatul.

Dezbaterea privind noua lege a mass-media se anunță una dintre cele mai sensibile din actuala sesiune parlamentară, în condițiile în care documentul urmărește să reglementeze funcționarea instituțiilor media, accesul la finanțare și obligațiile privind transparența proprietății și activității editoriale. Criticii proiectului avertizează însă că anumite prevederi ar putea afecta independența presei, în timp ce susținătorii inițiativei afirmă că aceasta urmărește modernizarea cadrului legal și alinierea la standardele europene.

https://youtu.be/fAkEig0KyR4

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE