Republica Moldova atrage un nou val de investiții internaționale. Proiecte și parteneriate în valoare de peste un miliard de euro au fost anunțate pe 4 iunie, în cadrul Conferinței de Investiții UE–Moldova desfășurate la Chișinău, eveniment care a reunit reprezentanți ai instituțiilor europene, ai Guvernului și ai mediului de afaceri internațional.
Investițiile vizează sectoare-cheie pentru dezvoltarea economiei naționale, precum infrastructura digitală, industria farmaceutică, agricultura, logistica, energia verde, infrastructura de apă și piața financiară. Oficialii europeni au prezentat proiectele drept un semnal clar al încrederii investitorilor în potențialul economic al Republicii Moldova și în parcursul său european.
Printre companiile care și-au anunțat intenția de a investi în Republica Moldova se numără grupul lituanian INVL Asset Management, compania letonă de telecomunicații și tehnologie Tet, producătorul moldovean de componente electronice Micro Nano Tech, compania farmaceutică Balkan Pharmaceuticals, producătorul german de module industriale KB Container, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești Danube Logistics, compania belgiană de tehnologii pentru apă BOSAQ și cooperativa agricolă VED-MAR AGRO.
Noile investiții urmează să contribuie la dezvoltarea infrastructurii digitale și logistice, extinderea capacităților industriale și de producție, modernizarea agriculturii și implementarea unor soluții inovatoare în domeniul gestionării apei și al eficienței energetice.
În cadrul conferinței au fost anunțate și mai multe parteneriate de finanțare între instituții financiare internaționale, bănci comerciale și programe europene. Acestea vor sprijini accesul întreprinderilor moldovenești la finanțare, dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă, modernizarea infrastructurii și accelerarea procesului de digitalizare.
Premierul Alexandru Munteanu a declarat că Republica Moldova traversează una dintre cele mai favorabile perioade pentru atragerea investițiilor străine și a transmis un mesaj direct investitorilor internaționali.
„Cel mai bun moment pentru a investi în Moldova este acum”, a afirmat șeful Executivului, subliniind că reformele economice și apropierea de Uniunea Europeană creează noi oportunități pentru mediul de afaceri.
Potrivit organizatorilor, pe lângă proiectele deja prezentate, în cadrul evenimentului urmează să fie anunțate investiții suplimentare de aproape 370 de milioane de euro, atrase cu implicarea directă a Guvernului și a Ministerului Economiei.
Autoritățile consideră că noile angajamente financiare reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de încredere oferite economiei moldovenești în ultimii ani și ar putea contribui la crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea exporturilor și accelerarea modernizării infrastructurii naționale.


