Pentru prima dată în istoria R. Moldova, în acest an, Ziua Europei va fi marcată și la Tiraspol. Informația a fost oferită de către șeful delegației UE la Chișinău, Dirk Schuebel, astăzi, 14 mai, în cadrul unei conferințe de presă, anunță Politik.md.
Potrivit lui Schuebel, după ce în anii precedenți pentru primele dăți se marca la Bălți, apoi și la Comrat, în acest an a venit rândul celor din stânga Nistrului. „Pe 18 mai evenimentul va fi deschis la Chișinău, iar pe 26 mai – la Tiraspol. Spre deosebire de alți ani, nu vom serba în Piața Marii Adunări Naționale, ci în Scuarul Teatrului de Operă și Balet. Dar am convenit cu primarul Dorin Chirtoacă, ca a doua parte a concertului să fie desfășurată în PMAN. Ca și în alți ani, pe 18 mai avem planificate un șir de evenimente, precum: tarabele cu mâncăruri tradiționale europene, școli de limbi străine, jocuri pentru copii, lecții de dansuri și concerte cu artiști europeni, dar și autohtoni. S-a convenit ca 19 țări să participe la Chișinău și 18 - la Tiraspol. Vor avea loc discuții publice, unde cetățenii vor putea discuta cu politcienii, dar și ambasadorii despre diferite probleme din țară”, a declarat Dirk Schuebel.
Oficialul a vorbit și despre programul Zilei Europei, menționând că în cadrul acestora să vor putea face cunoștință cu proiectele europene și programele pentru studenți, dar și pentru cercetători. „Pentru a doua oară vom putea desfășura festivalul Filmului European la Chișinău 19-22 mai, dar și la Tirapol în perioada 23 -25 mai. Organizarea a fost posibilă cu ajutorul Parlamenutului Tinerilor și altor ONG-uri, care s-au oferti să ne acorde sprijin. Sunt satisfăcut că Stefan Fule va putea participa la acest eveniment, așa cum a făcut-o în 2010, ceea ce va oferi posibilitatea cetățenilor să acorde întrebări lui Stefan Fule”, a mai spus diplomatul european.
Premierul interimar al R. Moldova, Iurie Leancă, a ținut să remarce faptul că își dorește și pe această cale să reconfirme apartenența RM la spațiul internațional european, prin alegerea de a urma modelul integraționist și având drept scop aderarea RM la UE. „Am ales această cale, pentru că un viitor european poate însemna pentru noi mai mult comerț și investiții în Moldova, locuri de muncă, salarii mai bune, călătorii fără bariere, standarde de calitate mai sigure pentru produsele noastre, mai puțină corupție, o viață mai bună pentru cetățenii noștri și speranță pentru copiii noștri”, a subliniat Iurie Leancă.