Până la finele anului, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră ar putea avea un nou șef. Cel puțin, asta susține ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros. Demnitarul a evitat să spună câți candidați sunt pentru această funcție, precizând doar că sunt mai puțini de zece.
„Eu am menționat că numărul nu este relevant, sunt mai multe dosare, sub 10 dosare, pe care noi le examinăm și vom veni în timpul apropiat cu propunerea agreată pentru această funcție , sperăm până la anul nou, a pus ministrul Efros.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a rămas fără șef la începutul lunii noiembrie, când guvernul a aprobat cererea de demisie a lui Rosian Vasilor. Acesta a plecat după două incidente de la Aeroport, unul soldat cu un atac armat în urma căruia un polițist de frontieră și un angajat din securitate au fost uciși de un cetățean din Tadjikistan, căruia i s-a interzis intrarea în Republica Moldova, iar al doilea incident a vizat un cetățean al Azerbaidjanului care a intrat ilegal pe teritoriul R. Moldova. Acesta a primit refuz de intrare în țară, iar în timp ce se afla în camera de așteptare de la Aeroport, a fugit.


