Hotelul „Zarea”, unul dintre activele importante ale statului aflate în centrul Chișinăului, va fi scos la licitație pe 20 octombrie, cu un preț inițial de 106 milioane de lei. Premierul Vasile Tofan spune că autoritățile vor să atragă cât mai mulți investitori și promit un proces transparent.

Premierul a vizitat hotelul și a anunțat că potențialii cumpărători mai pot depune ofertele până la 19 octombrie. Imobilul este amplasat în centrul istoric al capitalei, pe un teren de aproximativ 31 de ari, și are 12 etaje și peste 6.000 de metri pătrați.

„Este un hotel cu un potențial mult mai mare decât cel valorificat în prezent. Căutăm investitori care vor să participe la o licitație transparentă pentru acest activ cu adevărat unic”, a declarat Tofan.

Premierul a recunoscut că privatizările din Republica Moldova au avut în trecut o reputație controversată și a spus că actualul proces trebuie să se desfășoare într-un mod cât mai deschis.

„Privatizările nu au o reputație bună în Moldova și, probabil, pe bună dreptate. Prea multe privatizări au fost făcute fraudulos”, a afirmat premierul.

Potrivit lui Tofan, obiectivul statului nu este doar obținerea unui venit cât mai mare din vânzarea activului. Autoritățile speră ca noul proprietar să investească în dezvoltarea hotelului, să creeze locuri de muncă și să contribuie la modernizarea zonei centrale a capitalei.

Hotelul „Zarea” are un preț inițial de vânzare de 106 milioane de lei, potrivit datelor oficiale ale Agenției Proprietății Publice.

În paralel, Guvernul a lansat un concurs pentru tinerii arhitecți și oamenii de creație. Aceștia sunt invitați să prezinte, până la 4 octombrie, concepte privind modul în care ar putea arăta un nou Hotel „Zarea”. Lucrările pot fi expediate la adresa indicată de autorități: zarea@app.gov.md.

„Vreau să vă asigur de un lucru: va fi un proces extrem de transparent. Vreau să fiți siguri de integritatea acestui proces și de intenția noastră de a le oferi tuturor investitorilor și antreprenorilor de bună-credință șansa de a participa cu oferte pentru acest activ”, a mai spus Vasile Tofan.

Termenul pentru depunerea ofertelor a fost prelungit de APP de la 19 august până la 19 octombrie, la solicitarea premierului, pentru a permite mai multor potențiali investitori să analizeze activul și documentația.

Licitația pentru privatizarea Hotelului „Zarea” este programată pentru 20 octombrie 2026.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE