Partidul Democrat (PD) şi-a prezentat miercuri, 10 februarie, într-o conferinţă de presă priorităţile pentru anul 2010, în contextul aflării la guvernare în componenţa Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE).
Printre acestea se numără asigurarea coeziunii societăţii, promovarea imaginii Republicii Moldova în exterior, depăşirea crizei economice şi susţinerea mediului de afaceri, ameliorarea sistemului de asigurare a sănătăţii. „PDM va adopta o poziţie pro-activă care va reprezenta contribuţia la munca în comun în cadrul AIE”, a declarat Marian Lupu, amintind că fiecare partid a venit cu câte un program amplu în campania electorală şi fiecare trebuie să vină cu contribuţia personală în realizare.
Președintele PD a mai anunţat că a făcut un apel în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană ca deputaţii care sunt şi miniştri să depună mandatele de legiuitor, pentru a fi asigurată astfel eficienţa ambelor instituţii.
Fiind solicitat să se expună asupra propunerilor de modificare a Constituţiei, Lupu a solicitat „să nu fie pus carul înaintea boilor”, menţionând că aşteaptă mai întâi poziţia experţilor de la Comisia de la Veneţia. Lupu a menţionat că în vizită se află o delegaţie a acestei instituţii, iar spre sfârşitul lunii urmează să vină şi un grup de experţi, care vor formula propuneri, după care urmează să fie adoptată şi o poziţie comună a AIE. El a spus că optează pentru soluţii legale, în conformitate cu standardele şi principiile europene.