Liderul democraților, Marian Lupu, a afirmat că Partidul Democrat va avea propriul candidat pentru funcţia de preşedinte al ţării. Deocamdată, însă, democratul a evitat să ofere un nume concret, ci a menționat că urmează să fie examinate toate propunerile membrilor formaţiunii.
Potrivit lui Lupu, în prezent se discută despre mai multe idei, inclusiv numele candidatului sau dacă acesta va fi susținut de mai multe partide. „Avem abordări interne, strategice, tactice. Noi suntem orientaţi spre eficienţă maximă. Mobilizarea depinde şi de calitatea muncii echipei, dar în mod evident şi de candidat”, a declarat Marian Lupu, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.
De asemenea, el a evitat să spună dacă va candida personal sau nu pentru funcția de șef al statului. Însă, menționează că nu este entuziasmat să o facă.   
Menționăm, că în acest an se vor desfășura alegerile prezidențiale stabilite pentru 30 octombrie. Unii candidați deja și-au anunțat public intenția de a intra în concurs, precum: liderul PSRM, Igor Dodon, cel al platformei DA, Andrei Năstase, dar și alții. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE