Un val de demisii la Mișcarea Respect Moldova, după ce întreaga conducere a formațiunii, inclusiv președintele partidului, Marian Lupu, și vicepreședinții partidului, și-au depus mandatele din funcțiile deținute.
Decizia a fost aprobată în unanimitate în cadrul ședinței Biroului Permanent Central al formațiunii și marchează începutul unei noi etape de reorganizare politică.
Reprezentanții partidului au precizat că foștii membri ai conducerii nu părăsesc formațiunea și își păstrează calitatea de membri ai partidului.
În cadrul aceleiași ședințe, Veaceslav Burlac a fost ales unanim în funcția de președinte interimar al partidului. Acesta va conduce formațiunea până la convocarea și desfășurarea Congresului Extraordinar al „Mișcării Respect Moldova”, care urmează să fie organizat prin decizia Consiliului Politic Național.
Potrivit reprezentanților partidului, schimbarea conducerii vine după o analiză internă a rezultatelor obținute la alegerile parlamentare din septembrie 2025 și a actualei situații social-politice din Republica Moldova.
Formațiunea susține că urmează o perioadă de reorganizare și consolidare politică, menită să redefinească direcția partidului și strategia pentru perioada următoare.
Demisia în bloc a conducerii reprezintă una dintre cele mai importante schimbări interne din cadrul partidului de la lansarea formațiunii pe scena politică din Republica Moldova.


