Partidul Conservator (PC) a făcut un apel, marți, 30 iunie, către toate partidele politice întru crearea unei liste comune a forţelor democratice anticomuniste din R. Moldova, pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, transmite Politik.
”Apelul adresat, astăzi, tuturor partidelor politice, atât cele înregistrate cât și cele neânregistrate la Comisia Electorală Centrală vine ca o urmare a apelurilor precedente lansate de partidul nostru. Îndemnăm forţe politice anticomuniste, democratice a merge pe o listă națională comună la alegeile anticipate”, a menționat Natalia Nirca, preşedintele PC.
”Înțelegem că a rămas doar o săptămână până la termenul limită de înregistrare a concurenților electorali, este timp puțin, dar totuși suficient pentru a constitiui o listă comună”, a ținut să menționeze Nirca.
Președintele PC consideră că aceasta este unica formulă ce va aduce succes democraților. ”Aceste afirmații le putem face în urma rezultatelor unui sondaj efectuat de noi în teritoriu, în ultimele două săptămâni. Rezultatele arată că populația va vota în defavoarea forțelor democratice.
Tot în cadrul aceleiași conferințe de presă, PC a anunțat că nu va participa la alegerile parlamentare anticipate pe o listă proprie din motive să nu fie acuzați de farmațiunile politice de dispersarea electoratului sau că este un proiect lansat de comuniști în același scop.