Prim-ministrul Pavel Filip susține că R. Moldova ar putea exporta soiuri de porumb în statele membre UE. Este vorba despre trei hibrizi de porumb obţinuţi de către specialiştii Institutului de Fitotehnie „Porumbeni” din raionul Criuleni. Aceștia au fost înregistraţi în Registrul de Stat al României, informează Politik.md.
„Este un succes al specialiștilor Institutului și vreau să cred că veți continua și cu alte inițiative și cercetări, care să aibă ca rezultat promovarea produselor fabricate în Moldova. Asta ne va permite să promovăm și să comercializăm cele trei soiuri de porumb în spațiul Uniunii Europene”, a menţionat Pavel Filip.
Șeful Executivului susține că agricultura reprezintă o prioritate pentru Guvern și că instituțiile și întreprinderile din țară urmează să fie sprijinite de Guvern. În timpul discuţiei cu specialiştii Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, a avut loc un schimb de opinii cu privire la problemele și provocările cu care se confruntă cercetătorii din sectorul agricol, precum şi privind soluționarea acestora.
Premierul a vizitat cea mai mare fabrică de peleți din biomasă din ţară, construită în cadrul unui proiect cu finanţare din partea Guvernului Japoniei. Fabrica are o capacitate de producere a circa patru mii tone de peleți anual şi poate asigura încălzirea a 25 de grădiniţe şi şcoli, care sunt dotate cu cazane speciale din banii oferiţi, la fel, de către partenerii niponi.
Pavel Filip a mers în satul Onițcani, raionul Criuleni, unde a luat cunoștință de activitatea serelor unuia dintre cei mai mari producători de legume din Republica Moldova, „Agromaxer” SRL. Întreprinderea a reușit să construiască o afacere profitabilă în domeniul agriculturii folosind tehnologii moderne cu susţinerea partenerilor externi. În cadrul dialogului, premierul a menţionat că „agricultura viitorului este una bazată pe tehnologii avansate, care să genereze valoare adăugată”, Guvernul pe care îl conduce va susține anume aceşti agricultori.
Demnitarul a gustat din legumele recoltate la întreprinderea menţionată şi a venit cu un apel față de cetățenii Republicii Moldova să consume produsele locale, care sunt ecologice și gustoase, și să susțină în așa mod producătorii autohtoni.
Prim-ministrul a menţionat că Guvernul este determinat să susțină producătorii agricoli, atât prin politici de sprijin, prin accesul la credite de dezvoltare, importul direct al motorinei, negocierea unor granturi cu partenerii externi, cât și prin crearea unui mediu de afaceri mai atractiv pentru cei care vor să investească în economia Republicii Moldova.