Integrarea europeană rămâne a fi o prioritate pentru noi, de aceea şi după data de 14 martie vom implementa cu multă sârguinţă şi atenţie prevederile  Acordului de Asociere. Această declarație a fost lansată de către prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană.
Ședința a avut loc în contextul pregătirii pentru Consiliul de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc luni, 14 martie 2016, la Bruxelles. Premierul a vorbit despre măsurile întreprinse de Guvern în vederea realizării angajamentelor asumate faţă de partenerii externi, menționând că până acum a fost realizat un volum mare de muncă.
„Recuperarea întârzierilor în aplicarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este unul dintre obiectivele pe care mi l-am propus încă din primele zile de mandat. Am cerut ministerelor să urgenteze implementarea măsurilor asumate în fața partenerilor europeni. În acest sens, a fost elaborat calendarul de lichidare a restanțelor și Foaia de parcurs prezentată partenerilor europeni”, a menționat șeful Executivului.
În acest context, Pavel Filip a accentuat că aceste acțiuni sunt necesare nu pentru a raporta despre îndeplinirea angajamentelor şi obţinerea asistenţei din partea partenerilor europeni, ci pentru promovarea reformelor interne şi modernizarea Republicii Moldova.
În cadrul şedinţei Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, miniştrii Afacerilor Interne, Justiţiei şi al Finanţelor au prezentat ultimele evoluţii în eliminarea restanţelor în ce priveşte implementarea Acordului de Asociere. În acelaşi context, au prezentat informaţii reprezentanţii Autorităţii Aeronautice Civile şi a Centrului Naţional Anticorupţie.
De asemenea, au fost discutate detalii cu privire la pregătirea delegaţiei moldoveneşti care va participa la a doua reuniune a Consiliului de Asociere RM-UE. În acest context, Pavel Filip a solicitat tuturor instituţiilor definitivarea urgentă a tuturor informaţiilor pentru a asigura o prestaţie profesionistă la acest eveniment.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE