După măsluirea alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 de către partidele care au distribuit, în scopul coruperii alegătorului, orez, săpun, votcă, bani, pătrunjel, şi acum, în aceste alegeri, sînt mobilizate toate eforturile pentru a câştiga neonest alegerile.
„Astfel, se încheie “pacte” electorale de fair-play, corectitudine şi neagresivitate, iar în declaraţii toţi se pronunţă contra distribuirii pomenilor electorale, în timp ce, în realitate, PL, PLDM şi PD împart pestelci, macaroane, sare, ulei, pampersuri şi alte “bunătăţuri”, menite să deturneze votul liber al cetăţenilor, încălcându-se, astfel, legislaţia electorală”, afirmă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco.
De asemenea, PNL afirmă că echipe speciale de la PL şi PLDM încleie imediat postere peste afişele PNL, recunoscând asta cinic fără jenă, fapt care anulează orice intenţie de a mai sprijini vreodată pe cineva, cândva de la aceste formaţiuni cu oameni obraznici.
"Partidul Liberal, care se lăuda că nu a plasat bilborduri şi postere, a împărţit în pieţele din Chişinău o gramadă de pestelci vînzătorilor, obligându-i să le poarte – aşa raspund aceştia, întrebaţi de ce o fac", spune Pavlicenco.
PNL constată că Filat şi Lupu violează viaţa privată a cetăţeanului, telefonându-i în mod impertinent acasă şi solicitându-i, prin vocea robotului, votul pentru candidaţii partidului.
„În disperare de cauză, dupa retragerea lui Victor Bodiu din cursa pentru Primăria Municipiului Chişinău, premierul Filat, în loc să servească drept model de respectare a legii, după ce a încăput într-o înaltă funcţie publică, semnează scrisori trimise cetăţenilor pe adresele de la domiciliu, mulţumindu-le, în mod abuziv, oamenilor pentru vot, neavând de unde cunoaşte opţiunea anterioară a votantului, încercând, însă, astfel, să îi convertească pe membrii, adepţii şi simpatizanţii altor partide să voteze pentru partidul său, părăsit de piesele grele, ce au stat la constituire. Astfel, Filat oferă un exemplu ilegal de folosire a potenţialului şi resurselor administrative, apărând un mare semn de întrebare “de unde el deţine Registrul a 460 mii de adrese ale cetăţenilor?”  se arată într-un comunicat al PNL.
PNL sesizează Autoritatea electorală, Procuratura şi Centrul de Combatere a Crimei Economice şi a Corupţiei să cerceteze aceste cazuri de corupere electorală şi să le pedepsească, pentru că ele fac tot mai imposibilă desfăşurarea unui scrutin legal, corect şi liber.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE