
O mamă din Norvegia, pe nume Yasmin Chaudhry, şi-a înecat fetiţa în vârstă de 1 an într-o găleată cu apă, în timp ce discuta online prin Video Call cu iubitul ei britanic, scrie Daily Mail azi, 6 ianuarie.
Potrivit sursei, Yasmin Chaudhry, în vîrstă de 26 de ani, spunea că prin acest mod a încercat să-și disciplineze fetița, care deseori plângea și o deranja.
Când au ajuns paramedicii la fața locului, ea le-a zis că micuța a căzut accidental în căldarea cu apă, iar a doua zi ea a fost declarată moartă. După ce a fost arestată, fiind suspectată de omor, femeia a declarat că a acționat la indicațiile iubitului său.
Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost interogați, iar declarațiile lor erau un pic diferite.
”Ea spunea că el i-a oferit toate instrucțiunile, în timp ce el afirmă că cei doi au decis împreună cum să o facă, după ce au discutat cum să fie disciplinat copilul. Tânărul spunea că nu a avut intenția să omoare copilul, cei doi fiind foarte speriați. Atunci au decis să ascundă crima”, a declarat procurorul Kristin Rusdel.
Tatăl fetiţei a rămas şocat aflând că fosta lui nevastă a comis crima şi a transmis-o online. Mama ucigașă a fost reţinută, iar celălalt copil al ei, un băieţel de cinci ani, a fost dat în grija statului.

